10 obiceiuri care educă capacitatea de concentrare

Capacitatea de concentrare la copii și atenția acestora, pot fi educate prin diverse obiceiuri, fie că vorbim despre atenţia din timpul orelor de şcoală, fie despre concentrarea pe parcursul unor anumite activităţi din viaţa de zi cu zi, și pot îmbunătăţi considerabil calitatea vieţii celor mici şi performanţa acestora în atingerea obiectivelor pe care şi le propun.

Atenţia şi capacitatea de concentrare pot fi educate cu uşurinţă în cazul adulţilor, prin utilizarea diverselor exerciţii şi aplicaţii dezvoltate în acest scop, însă, nu acelaşi lucru se poate afirma şi în cazul copiilor, unde strategiile utilizate trebuie gândite mult mai în detaliu şi adaptate vârstei.

Ce este un obicei şi cum îl dezvoltăm

Ce este un obicei şi cum îl dezvoltăm?

Primul pas, în acest parcurs, este să înţelegem cum anume funcţionează mecansimul de creare a unui obicei, ca mai apoi să îl putem educa şi dezvolta. Mintea noastră foloseşte obiceiurile drept scurtături pentru realizarea diverselor cerinţe, apoi transformă aceste obiceiuri în procese automate, de exemplu încuierea unei uşi la plecare.

Charles Duhigg, unul dintre cei mai cunoscuţi autori din domeniul formării unui obicei şi câştigător al premiului Pulitzer, discută în cartea sa Puterea obişnuinţei faptul că orice obicei reprezintă un ciclu constituit din trei etape. Iniţial apare motivul ce declanşează nevoia dezvoltării unui obicei (the cue), urmat apoi de rutina creată în jurul acestui obicei (the routine), iar în final trebuie să existe şi un mod de recompensare pentru ca creierul nostru să perceapă acest obicei drept unul pozitiv, ce merită repetat (the reward).

Prin urmare, această schemă trebuie să ne devină ca o hartă atunci când ne pornim pe drumul educării şi dezvoltării unui obicei precum a educa atenţia şi capacitatea de concentrare la copii. De ce este necesară dezvoltarea acestui obicei? Cum putem să creăm o rutină în acest scop? Ce ar fi o recompensă relevantă în acest caz pentru cel mic? – sunt întrebări ale căror răspunsuri ne pot ajuta atât pe noi, cât şi pe cei mici, în a înţelege cum trebuie să acţionăm în continuare.

10 obiceiuri care educă atenţia şi capacitatea de concentrare la copii

10 obiceiuri care educă atenţia şi capacitatea de concentrare la copii

În rândurile de mai jos, am notat 10 obiceiuri care educă atenţia şi capacitatea de concentrare la copii şi cum anume putem să le dezvoltăm în aşa fel încât să nu fie percepute drept o greutate în plus de către cei mici.

Anunţaţi din timp efectuarea noilor cerinţe

Anunţaţi din timp efectuarea noilor cerinţe şi alocaţi câteva minute pentru ca cel mic să facă trecerea de la o activitate la alta:

Când copilul dumneavoastră este ocupat, spuneți-i ce trebuie să facă în continuare, dar permiteți câteva minute până când se va opri și va începe noua activitate. Acest sfat este util mai ales atunci când cel mic este prins în ceva ce îi place şi ar percepe noua activitate drept o piedică asupra căreia nu are rost să-şi orinteze capacitatea de concentrare.

Stabiliţi împreună un interval de timp pentru îndeplinirea unei cerinţe

Stabiliţi împreună un interval de timp pentru îndeplinirea unei cerinţe:

Stabiliţi un timp pentru realizarea unei cerinţe, cum ar fi zece minute – douăzeci de minute. Acest lucru poate stimula atenţia şi capacitatea de concentrarea la copii pentru a finaliza cerinţa în acea limită de timp. Însă, trebuie să fim conştienţi că atât timpul, cât şi calitatea îndeplinirii cerinţei în cauză trebuie avute în vedere şi ajustate în caz de nevoie.

Creaţi un spaţiu de lucru cu cât mai puţine obiecte ce ar putea distrage atenţia copilului

Creaţi un spaţiu de lucru cu cât mai puţine obiecte ce ar putea distrage atenţia copilului:

De multe ori realizarea unei teme de şcoală sau a unei activităţi casnice nu reprezintă cea mai dorită activitate de către cei mici, iar aceştia vor căuta, asemenea adulţilor, refugii în diverse obiecte ce îi înconjoară (de exemplu, verificarea telefonului sau tabletei, ascultarea televizorului etc). Astfel, este important să creăm un spaţiu cât mai prietenos, dar care să faciliteze îndreptarea atenţiei spre cele ce trebuie rezolvate în acel moment. De exemplu, putem lăsa telefoanele în camera cealaltă şi să punem o muizică ambientală, apoi după realizarea cerinţei, putem să îi permitem celui mic să se întoarcă la gadgeturile preferate. Capacitatea de concentrare se va îmbunătăţi considerabil.

Împărţiţi cerinţele în paşi mici

Împărţiţi cerinţele în paşi mici:

Anumite cerinţe pot speria copiii, mai ales atunci când acestea par mult prea mari şi greu de realizat. O strategie utilă, în acest caz, este să împărţim aceste cerinţe în paşi mici, uşor de urmat, pentru ca cel mic să poată sesiza o evoluţie treptată şi un sentiment de satisfacţie de la pas la pas, chiar dacă încă nu a realizat întreaga cerinţă. Această abordare facilitează dozarea atenţiei şi dezvoltă capacitatea de concentrare la copii, pentru că astfel aceştia vor fi mult mai încrezători că sunt capabili de realizarea cu succes a cerinţei respective.

Dezvoltaţi şi respectaţi

Dezvoltaţi şi respectaţi o rutină în activităţile copilului:

Este important să mențineți un program pentru copilul dumneavoastră, chiar dacă este unul mai flexibil. Acest lucru nu numai că ajută la gestionarea timpului, dar ajută şi la programarea creierului copilului pentru a ști când trebuie să se studieze sau să se joace. Iar acest lucru, la rândul său, ajută la creșterea atenţiei şi la capacitatea de concentrare pentru a realiza diverse cerinţe. De exemplu, stabiliţi împreună cu cel mic că după joacă urmează o perioadă de studiu, astfel acesta va face mult mai uşor tranziţia de la modul joacă la cel de studiu.

Includeţi pauze de relaxare şi sesiuni de somn în rutina zilnică

Includeţi pauze de relaxare şi sesiuni de somn în rutina zilnică:

Un pui de somn de douăzeci de minute după şcoală sau după prânz pot stimula, de asemenea, atenţie şi capacitatea de concentrare la copii. Totodată, e bine ca la anumite intervale de timp să includem diverse pauze de relaxare, cum ar fi realizarea unui desen între două probleme de matematică sau o plimbare în aer liber. Toate aceste pauze trebuie intercalate în programul de lucru, fără ca acestea să devină distrageri de la cerinţa ce trebuie rezolvată. De asemenea, chiar şi pentru perioadele de relaxare putem opta pentru activităţi ce stimulează atenţia şi capacitatea de concentrare (de exemplu, cărţi de copii dezvoltate în acest sens, practicarea unor sporturi specifice).

Înțelegeți metoda de învățare a copilului dumneavoastră

Înțelegeți metoda de învățare a copilului dumneavoastră (vizual, auditiv, kinestezic):

Toți copiii învață în moduri diferite. Unii copii procesează informația cu ușurință atunci când o văd, alții când o aud, iar pentru alții este important să aibă cunoștințe practice despre aceasta. Este important să înțelegeți în ce categorie se încadrează copilul dumneavoastră pentru că acest lucru îl va ajuta să înțeleagă mai bine informațiile, iar atenţia şi capacitatea de concentrare se vor îmbunătăţi şi ele prin alegerea abordării potrivite.

activitate fizică

Oferiţi copilului timp suficient pentru activitate fizică:

Activitatea fizică reprezintă o metodă foarte utilă de dozare a energiei celor mici în funcţe de ce au de făcut. Sportul, joaca sau pur şi simplu timpul petrecut în aer liber realizând diverse activităţi fizice (de exemplu, grădinărit), pot facilita consumarea energiei în plus şi îmbunătăţesc atenţia şi capacitatea de concentrare la copii, prin reducerea neliniştii şi plicitiselii.

Dezvoltaţi obiceiul unei alimentatii sanatoase

Dezvoltaţi obiceiul unei alimentaţii sănătoase:

Alimentaţia sănătoasă are o legătură directă cu cât de bine se poate concentra un copil și există diferite alimente care ajută la creșterea capacităţii de concentrare a acestuia. Meniurile tip fast food sau alimentele bogate în zahăr cauzează ca cel mic să devină lent şi uşor de distras, în timp ce mâncarea bogată în proteine precum migdalele, ouăle și carnea slabă au proprietăţi ce stimulează atenţia şi capcitatea de concentrare la copii.

Stabiliţi un sistem de recompense

Stabiliţi un sistem de recompense:

Aşa cum descriam şi mai sus, un obicei reprezintă un ciclu alcătuit din 3 elemente: motivul declanşator, rutina şi recompensa. Astfel, este important ca atât în educarea atenţie şi dezvoltarea capacităţii de concentrare la copii, să includem anumite forme de recompensare a efortului. Nu trebuie să ne gândim neapărat la recompense fizice (de exemplu, ciocolată sau diverse cadouri), ci putem avea în vedere exprimarea unor laude sau să permitem ca cel mic, după o activitate mai solicitantă, să facă acum ceva ce îi place (de exemplu, să meargă cu bicicleta). Astfel, cei mici îşi vor însuşi mult mai rapid noile obiceiuri.

Copiii sunt în mod natural curioşi, energici şi învaţă orice prin joacă, cele 10 obiceiuri care educă atenţia şi capacitatea de concentrare la copii, descrise mai sus, sperăm că vă vor fi de folos pentru a dezvolta aceste abilităţi într-un mod accesibil şi distractiv pentru întreaga familie. În plus, nu uitați să aveți răbdare cu ei, precum și să le insuflați și lor acest lucru – mai multe despre cum puteți educa răbdarea la copii, puteți citi în articolul dedicat pe site-ul nostru.