Școala de vară Gutenberg – Tabără internațională pentru elevi de liceu2020-03-16T09:51:08+00:00

Școala de vară Gutenberg,

tabăra în limba germană pentru elevi de liceu

20 – 27 Iulie 2020, Cluj-Napoca

Temele de anul acesta sunt:

Școala de vară Gutenberg,

tabăra în limba germană pentru elevi de liceu

20 – 27 Iulie 2020, Cluj-Napoca

Temele de anul acesta sunt:

Școala de vară Gutenberg a adunat la cea de a 10-a ediție peste 200 de liceeni participanți, vorbitori de limba germană din peste 40 de orașe din România. Mai jos puteți vedea cele două filmulețe realizate dupa ediția de anul trecut și cea de acum 2 ani. Vezi filmulețe

Cuprinsul

Cum a fost la edițiile anterioare

Aici puteți urmări un filmuleț care prezintă pe scurt ediția de anul trecut.

Descriere generală a Școlii de vară Gutenberg

Școala de vară Gutenberg este o tabără de o săptămână dedicată elevilor de liceu vorbitori de limba germană din România. Tabăra are loc intre 17 si 24 iulie în Cluj-Napoca.  

Tema ”Sommerschule” este managementul de proiect, iar cei de la Gutenberg cred că doar astfel pot schimba România într-o țară mai bună.

Mai concret

Prin educarea tinerilor și condiționarea acestora să gândească în proiecte care pot contribui la ameliorarea problemelor identificate. Adică să schimbe țara în bine, făcând proiecte pe ce îi nemulțumește.

După primele 6 ediții ale proiectului Școala de vară, tinerii de la Gutenberg, au decis să ducă managementul de proiect din acea săptămână din cadrul școlii de vară, în școli și facultăți, astfel s-a născut rețeaua Gutenberg. Așa a ajuns școala de vară să se extindă într-un proiect național cu 15 organizații de elevi vorbitori de limba germană și 2 organizații studențești.

Asemenea tuturor proiectelor noastre, Școala de vară își propune în primul rând să stimuleze dezvoltarea personală a participanților prin crearea unui cadru relaxat și prietenos în care limba germană nu este doar un canal unic de comunicare, ci și unul dintre principalele puncte comune ale tinerilor prezenți la proiect. Tabăra are ca temă managementul de proiect în fiecare an, obiectivul programului nostru fiind acela de a aduce informațiile relevante pentru acest subiect în sfera familiarului pentru toți elevii de liceu interesați. Considerăm că prin puterea exemplului și prin procese de mentorat direct vom reuși să încurajăm tinerii să inițieze propriile proiecte după modelul Gutenberg în orașele de proveniență. Cultivăm astfel și spiritul de inițiativă și responsabilitate în rândul participanților noștri.

Câteva date statistici despre proiect și organizatori

Vă prezentăm câteva cifre pentru a vă da seama de amploarea Școlii de vară Gutenberg. O mare parte din aceste date reprezintă munca depusa de Asociația Gutenberg(informații în limba germană) pe parcursul unui an de zile. Aici puteți consulta întregul raport anual al asociației în limba română pentru anul 2016 și pentru anul 2017

0
Participanți la Școala de vară în 10 ediții
0
Editii ale Școlii de vară Gutenberg
0
Participanți ai ultimei ediții a Școlii de vară Gutenberg
0
Formatori vorbitori sau nativi ai limbii germane prezenți
0
de școli vizitate pentru a promova proiectul
0
de orașe din care provin participanții
0
Parteneri instituționali sau privați la Școala de vară
0
organizații înființate pentru elevi vorbitori de limba germană

Detalii despre cazarea la școala de vară

Cazare la scoala de vara Gutenberg

Participanții vor fi cazați în căminele studențești ale Universității Babeș-Bolyai. În fiecare an tabăra are loc într-unul din căminele 1 – 6. În aceste cămine camere sunt de câte 5 locuri pe cameră. În cadrul proiectului vor fi etaje separate pentru  fete și pentru băieți. Baia participanților este la comun, separată pentru fete și băieți.

Împărțirea pe camere a participanților se face cât mai aleatoriu cu putință, iar scopul nostru e ca tinerii să se cunoască între ei. Vom încerca să nu punem participanți din același oraș în aceeași cameră. Am primit multe plângeri pentru această activitate, dar noi credem că e unul din cele mai bune lucruri de la Sommerschule și anume că poți cunoaște oameni noi din cât mai multe oraș.

Pozele de mai jos sigur sunt reprezentative:

Detalii despre masă și meniul participanților

Mancare la scoala de vara Gutenberg

Teoretic la școala de vară oferim doar două mese pe zi. În realitate sunt 2 jumate.

De ce zicem acest lucru? Adevărul este că prânzul și cina sunt sfinte pentru noi și foarte bine programate în planul zilinc. Dificultatea noastră este la micul de jun, la care cea mai mare parte a participanților nu se trezeste. Astfel oferim în fiecare dimineață un bufet cu fructe, croissante și cafea. Masa este oferită la cantina universității Babeș-Bolyai. Aveți aici câteva poze pentru a vă putea face o părere mai bună.

Taxa de participare și reduceri la școala de vară Gutenberg

Costuri scoala de vara Gutenebrg

Taxa de participare: 745 Lei

Se vor acorda reduceri ale taxei în valoare de 100 lei pentru participanți în următoarele cazuri:

Posibilități de reducere (te rugăm sa bifezi în formularul de mai jos):

– 100 RON dacă ești în clasa a 9-a și ai participat la Olimpiada Națională de Germană Modernă sau Maternă

– 150 RON dacă ești membru activ in Netzwerk si particip alaturi de alti 4 membri, toti luand parte la Workshop-ul de pe caravana. Voi trimite numele membrilor pe mail.

– 100 RON dacă ai strâns cinci formulare de 3,5%.

Atenție: aceste oferte nu se pot cumula și se adresează exclusiv participanților!

De exemplu: un elev care este și participant în Rețeaua Gutenberg, dar a reușit să strângă și 5 formulare de 2%, va beneficia doar de reducerea aferentă participării la Rețeaua Gutenberg.

Înscrierea constă în completarea formularului acesta. Există un formular de înscriere special pentru participanți, precum și unul pentru voluntari.

Programul școlii de vară Gutenberg

Programul școlii de vară este realizat pe 3 direcții de dezvoltare. Experiențe faine, legare de prietenii și livrarea înformațiilor interesante, utile și acționabile. Proiectul se bazează pe metodele educației non-formale ca principii și implementare.

Anul acesta, pentru prima dată avem mai multe teme și anume 6.

De asemenea, ne angajăm să stimulăm munca în echipă ca mod de lucru în rândul participanților. Ne-am propus aceste lucruri pentru a-i încuraja să socializeze și să își însușească abilități de comunicare precum negocierea, compromisul sau spiritul de lider.

Activitatea din cadrul atelierelor se concretizează la finalul săptămânii de proiect într-o simulare. Simularea ia câte o formă diferită în fiecare ediție a Școlii de vară și presupune aplicarea cunoștințelor acumulate prin participarea la activitățile interactive și informative din timpul săptămânii.

Dorim să profităm de timpul petrecut împreună în totalitate. Astfel că programul taberei include și activități de seară sau de timp liber, informale, de tipul serilor dansante sau al concursurilor pe echipe.

Echipă organizatorică și formatorii (profesorii) la Școala de vară Gutenberg

Cine tine workshopurile la scoala de vara Gutenberg

Oamenii din spatele Școlii de vară sunt membrii Asociației Gutenberg, studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. De asemenea face parte din echipa de organizare și Asociația Gutenberg din București. Cele 15 organizații de elevi vorbitori de limba germană trimit și ele atât participanți cât și organizatori. Apoi, nu în ultimul rând vin voluntari din toată țara. elevi de liceu vorbitori de limba germană și care au participat la minimum două proiecte Gutenberg și sunt familiari cu modul de lucru al echipei Gutenberg.

Aceștia alcătuiesc împreună echipa organizatorică a taberei. Ei se asigură de bunul mers al lucrurilor pe toată durata scolii de vara. Aici aparțin și coordonatorii de grup, mai exact persoanele care se vor ocupa individual de grupurile formate. 

Cine sunt formatorii și profesorii de la Școala de Vară Gutenberg

Formatorilor și ”profesorilor” din cadrul taberei noi le zicem ”Workshopleiteri”. Asociația Gutenberg are un departament de formare pentru Training și Workshop. Membrii asociației se dezvoltă pe parcursul anului pentru a putea livra cursuri și workshop-uri calitative.

În fiecare an au fost invitate persoane și personalități să țină cursurile. Au fost de la foști membrii ai Bundestag (Parlamentul Germaniei), la antreprenori din Germania, reprezentați ai ambasadei Germaniei, profesori universitari de la universități din Germania, profesori ai Universității Babeș-Bolyai, foști membrii ai Asociației Gutenberg care au ajuns în câmpul muncii și au dobândit experiență.

Competențe dobândite și beneficiile participării la tabără

Competente dovedite prin participarea la scoala de vara Gutenberg

Participarea la Școala de vară Gutenberg aduce beneficii atât pe plan personal, cât și profesional. Prin utilizarea constantă a limbii germane, elevii își vor dezvolta încrederea în abilitățile lor lingvistice. Prin asimilarea informațiilor referitoare la organizarea de proiecte, vor intra în contact cu noi oportunități de ordin profesional și nu numai. Susținem și interacțiunea între participanți și chiar menținerea prieteniilor la distanță care se creează în timpul proiectului. Facem acest lucru deoarece ne dorim ca tineretul vorbitor de germană să formeze o comunitate deschisă și extinsă. Nu în ultimul rând, elevii vor putea experimenta timp de o săptămână stilul de viață al studenților. Aceștia vor fi cazați în cămine studențești, având masa în cantina universității și aflându-se constant în contact cu studenți care își pot împărtăși experiențele cu ei.

Înscrieri la Școala de vară Gutenberg

Completează formularul de mai jos, iar ulterior alege una din cele 3 opțiuni de plată. Dacă mai ai întrebări, nu ezita să ne suni la 0755 039 661 – Miriam

Plata cu cardul,

suma integrală

Plata cu cardul / integral

Plata cu reducere de 100 de lei.

Vezi cum beneficiezi de reducere.

Plata cu cardul / redus

Transfer bancar sau prin aplicații (în cont IBAN)

Nume: Asociația Gutenberg – Organizația studenților vorbitori de limba germană

IBAN: RO47 BTRL 0130 1205 W212 79XX

Poze de la edițiile anterioare ale Școlii de vară Gutenberg. Cea mai mare tabără pentru elevi vorbitori de limba germană din România.

Noutăți despre școala de vară Gutenberg