0752 822 373 | contact@didacto.ro

Codul bunelor maniere pentru copii – Cei 7 ani de acasa

Cuprins

Codul bunelor maniere pentru copii sau „Cei 7 ani de acasă” reprezintă un set de reguli cu o istorie veche, prin care noi, oamenii, ne arătăm respectul față de noi înșine în primul rând și față de celelalte persoane din viața noastră. În ciuda faptului că de-a lungul timpului aceste mici convenții ale societății s-au modificat și continuă să se modifice în funcție de aspectele caracteristice fiecărei perioade ale evoluției omenirii, există totuși o singură constantă, și anume, bunul simț.

Codul bunelor maniere pentru copii sau „cei 7 ani de acasă” poate spune multe despre educația noastră și ne descrie comportamentul și modul în care interacționăm cu oamenii din jurul nostru. Nu sunt puține situațiile în care bunul simț ne face mai plăcută și ușoară interacțiunea cu cei cu care venim în contact, însă, în egală măsură, lipsa bunului simț poate reprezenta un dezavantaj.

Cei 7 ani de acasă șicodul bunelor maniere pentru copii se învață și se demonstrează prin acțiuni mici, dar cu semnificație. O vorbă bună, un zâmbet, un gest de salut la timpul potrivit descriu un comportament elegant și mențin buna dispoziție a oamenilor implicați în interacțiune.

Ce înseamnă codul bunelor maniere pentru copii

Ce înseamnă codul bunelor maniere pentru copii?

Bunele maniere reprezintă o etapă esențială în procesul educației la copii și în dezvoltarea copilului. Politețea și bunul simț se învață, iar pentru un copil, codul bunelor maniere pentru copii reprezintă un reper după care își va ghida întregul comportament. Câteva reguli simple, dar învățate la timpul potrivit vor contura un comportament elegant și politicos, atât de esențial pentru un viitor adult.

„Nu vorbi cu gura plină!”, „Bună ziua, căciulă! Că stăpânul n-are gură!” sau ,,Nu mânca cu gura deschisă!”- cu toții am auzit afirmații asemănătoare din partea bunicilor, a părinților sau a profesorilor. Oamenii mari reprezintă modele de comportament pentru copil și este de datoria lor să îl învețe pe cel mic reguli de comportament. Nu există copil nepoliticos sau obraznic din simplul motiv că un copil nu știe ce reprezintă politețea până nu îi este explicată.

Cum îi explicăm copilului codul bunelor maniere pentru copii? Prin exemplul propriu, prin joacă, prin rime și zicători, prin ilustrarea efectelor. Copilul este dornic să învețe lucruri noi, să cunoască lumea din jurul său și cum să se comporte în propria sa lume. Bunele maniere reprezinta baza dezvoltării sale, atât ca și copil, cât și ca viitor adult.

 

„Cei 7 ani de acasă” sau 7 bune maniere

Salutul

Salutul

Copilul trebuie să cunoască câteva aspecte în ceea ce privește cea mai simplă formă de comunicare, salutul. Acesta se face simplu, prin „Bună dimineața!”, „Bună ziua!”, „La revedere!” sau prin simplul „Salut!”, formule însoțite de un zâmbet. Nu se salută necunoscuții, ci doar oamenii pe care îi cunoaștem: rude, vecini, prieteni, profesori. Băiatul salută primul fata, copilul salută primul adultul și întotdeauna se răspunde la un salut. Nu este plăcut să auzim „Bună ziua, căciulă! Că stăpânul n-are gură.”

2 cuvinte magice

„Te rog” sunt 2 cuvinte magice

Atunci când îți dorești ceva sau atunci când ceri ceva este indicat ca cererea să fie însoțită de această formulă magică. Simplul „te rog” poate face minuni în unele situații, iar dorința îți poate fi îndeplinită. Nu te sfii sa folosesti te rog atunci cand iti doresti sau ai nevoie de ajutor, de un obiect sau de o favoare. Însă învăță să mulțumești celui care îți ofeă toată atenția sa și arată că ai codul bunelor maniere pentru copii!

Mulțumesc

Mulțumesc!

O, magicul mulțumesc! Prin simplul mulțumesc îți arăți aprecierea, entuziasmul și respectul față de cel căruia i te adresezi. Pentru orice urare, vorbă bună, cadou sau ajutor, mulțumirea sinceră trebuie să fie exprimată. Este frumos să apreciem gestul deoarece gestul este cel care contează.

Scuze!

Scuze!

Există unele momente în care, că vrem sau că nu vrem, deranjăm unele persoane din jur. Dacă se întâmplă să calci pe piciorul cuiva, să apelezi un număr greșit sau în oricare altă situație în care deranjezi sau greșești, a-ți cere scuze reprezintă o metodă elegantă de a ieși din încurcătură.

sau să nu vorbești cu gura plină

Să nu mănânci cu gura deschisă sau să nu vorbești cu gura plină.

Să știi să mănânci este o artă. La fel și să știi ce să mănânci. La capitolul acesta este nevoie de puțin exercițiu. Cum să ții cuțitul și furculița în mână, cum să ții mâinile la masă, când să vorbești în timpul mesei sau care sunt mesele principale sunt aspecte pe care trebuie să le înveți pentru a fi sănătos și pentru a avea un comportament sănătos.

Arta conversației

Arta conversației

Pe lângă formulele de salut, copilul trebuie să știe să nu întrerupă doi sau mai mulți oameni în timpul unei conversații, iar dacă se întâmplă, să își ceară scuze pentru intervenție. De asemenea, o conversație în care nu ești implicat poate fi întreruptă doar în cazul unei urgențe. Astfel, dai dovadă de respect și de răbdare. În același timp, când cei dragi sau cei cunoscuți adresează întrebări copilului, acesta trebuie să participe la conversație. Să vorbești, să împărtășești și să cunoști lucruri despre tine și despre ceilalți îți fac ziua mai frumoasă și mai fericită.

Pe stradă

Pe stradă

Atunci când ești pe stradă bunul simț îți poartă și de grijă. Copilul trebuie să știe să traverseze pe culoarea verde a semaforului, să nu alerge pe trotuar sau pe stradă, să nu arunce gunoi pe jos, ci la coșul de gunoi, să nu vorbească tare. Prin aceste reguli dai dovadă de bună purtare și respect, dar te și protejezi pe tine și pe cei din jur.

Așadar, ce înseamnă codul bunelor maniere pentru copii?

Pentru cei mici, bunele maniere reprezintă de fapt reguli de comportament civilizat pe care le deprind din familie. Aceasta este poate cea mai importantă educație a unui copil: cum să se comporte cu oamenii din viața lui și în societate. Codul bunelor maniere pentru copii se învață de la părinți și bunici prin joacă, prin sfaturi, prin rime și zicători, prin limite impuse, dar mai ales prin propriul model de comportament, toate in vederea dezvoltării personale a copilului.

Bunul simț se învață, se educă și nu se ține ascuns de ceilalți. Acesta se manifestă prin comportament, prin vorbe și fapte, caracterizate de cele mai multe ori de sinceritate și bunăvoință. Rolul bunelor maniere este de a trăi într-un mod frumos și respectuos alături de cei din jur, de a crea o stare de bine în jurul nostru, în ciuda situațiilor neplăcute cu care ne putem confrunta la un moment dat.

Și să nu uităm, odată ce îl invățăm, codul bunelor maniere se transmite mai departe, la rândul fiecaruia dintre noi, copiilor noștri. Codul bunelor maniere nu se uită niciodată!

Tabere pentru copii

Tabere în limba română, germană și engelză