Dezvoltarea emoțională la copii, apariția primelor experiențe de exprimare, înțelegere și reglare a emoțiilor – are loc încă de la naștere și se dezvoltă pe parcursul întregii vieți. Dezvoltarea emoțională la copii are loc concomitent cu dezvoltarea neurală, cognitivă și comportamentală. Aceasta depindă foarte mult și de contextul social și cultural în care crește copilul.
Exprimarea emoțiilor în perioada copilăriei mici promovează tranziția de la dependență la autonomie. Exprimarea interesului promovează explorarea și dezvoltarea cognitivă. Zâmbetul social și alte expresii ale bucuriei promovează interacțiunea socială și un atașament relațional sănătos cu familia. Exprimarea tristeții încurajează empatia și comportamentele pro-sociale. Furia denotă un semnal de protest și disconfort.
Tendința unică a copiilor de a experienția și a exprima emoții specifice și pragul pe care aceștia îl trec, sau nu, în exprimarea verbală sau comportamentală a emoțiilor este ceea ce se numește temperament (sau emoționalitate caracteristică).
După cum se poate observa, dezvoltarea emoțională la copii are rolul de a contura temperamentul copiilor. De aceea este foarte important să fie dată atenție oricărei exprimări emoționale pe care o are copilul. Cu siguranță vrea să transmită ceva.
Pe acest subiect s-au creat, de-a lungul timpului, diverse credințe (mituri). Astfel de mituri evidențiază o imagine greșită despre dezvoltarea emoțională la copii. Din cauza lor există riscul ca unii părinți să ignore emoționalitatea copilului în anumite situații. Ceea ce, pe viitor, va construi un adult care nu va acorda atenție nici măcar propriilor emoții. În rândurile care urmează se încearcă clarificarea unora dintre aceste mituri.
Care sunt aceste mituri despre dezvoltarea emoțională la copii?
Contact emoțional timpuriu
Este necesar ca părinții să aibă contact emoțional cu copilul încă din primele minute după naștere pentru a putea să creeze o legătură emoțională între ei – MIT
Conexiunea este atașamentul intens care se dezvoltă între părinți și copii (bebeluși fiind). Acest lucru îi face pe părinți să-și dorească să împărtășească cu nou născuții iubire și afecțiune. Își doresc, de asemenea, să îi protejeze pe cei mici. Conexiunea este ceea ce îi trezește pe părinți noapte pentru a hrăni bebelușul. Tot conexiunea este cea care îi face atenți la tot paletarul crizelor de plâns pe care le au cei mici.
Cu cât este mai strânsă legătura dintre părinți și copii, cu atât mai mult copiii primesc un model sănătos al relațiilor interumane. De asemenea, aceasta legătură este cea mai importantă pentru dezvoltarea emoțională la copii, deoarece oferă un spațiu sigur pentru a-și dezvolta un simț al siguranței și al stimei de sine.
Conexiunea este un proces care se desfășoară în timp. Nu este ceva ce se întâmplă în câteva minute, sau în primele câteva minute după naștere. Pentru mulți dintre părinți, conexiunea este un produs al interacțiunilor de zi cu zi, al îngrijirii de zi cu zi. Uneori nici nu îți dai seama că se întâmplă decât atunci când vezi primul zâmbet al copilului și realizezi toate sentimentele care te învăluie. Așadar, conexiunea nu are o perioadă de timp limitată.
Atașament emoțional la naștere
Copiii se nasc cu atașament emoțional și își pot recunoaște mamele imediat – ADEVĂR PARȚIAL
Atașamentul și recunoașterea nu sunt unul și același lucru. Recunoașterea unei persoane implică amintirea unei experiențe anterioare cu persoana respectivă. Chiar dacă este vorba despre o experiență vizuală a feței sau a altor detalii precum postura sau o anumită mișcare. De asemenea, experiența poate fi auditivă – ne amintim și recunoaștem vocea. Memoria și recunoașterea se pot baza și pe senzații de atingere precum textura pielii, căldura corporală etc.
La câteva săptămâni după naștere, un copil are foarte multe oportunități să învețe despre experiențele senzoriale cu părinții. În momentul imediat nașterii copilul nu are nici o oportunitatea de a experienția astfel de senzații (excepție fac câteva experiențe pentru gust datorită lichidului amniotic și pentru auz deoarece simte undele sonore care trec prin corpul mamei). Astfel că este posibil ca nou născutul să recunoască vocea mamei. Auzul este mult mai dezvoltat decât văzul. Copiii au deja experiență cu undele sonore ale vocii mamei.
Cu toate acestea este imposibil de știu dacă răspunsul copilului se datorează recunoașterii unei voci pe care a mai auzit-o, sau recunoașterii mamei ca persoană. Asta deoarece studiile care au fost făcute în domeniul acesta de dezvoltare emoțională arată că nu există diferențe semnificative între răspunsurile unui copil la comportamentele mamei sau la cele alte altor persoane în primele zile de viață.
Experiențe variate cu educatorii principali
Este un lucru bun pentru un copil să-și creeze experiențe variate cu mai mulți îngrijitori (educatori, bonă, rude etc.) decât cu unul sau doi (mama și tata) – MIT
Una dintre regulile școlilor și grădinițelor este aceea că un copil trebuie să asculte și să răspundă la cerințele adulților din instituția respectivă. Printre aceștia se enumeră profesorii lor, alți profesori, directorul, secretarele etc. Astfel că ideea de a interacționa înspre a crea experiențe cu mai multe persoane care se ocupă de copil este una foarte importantă pentru unii dintre părinți. Dar ce spun cercetătorii?
Numărul persoanelor care îngrijesc copilul are o semnificație specială datorită conexiunii cu dezvoltarea emoțională la copii- atașamentul – sănătoasă a copilului. Dar și cu înțelegerea relațiilor sociale. Copiii care sunt îngrijiți de un număr mic de persoane își dezvoltă un tip de atașament securizant față de acei adulți.
După vârsta de 8 luni acceptă mai greu persoanele nefamiliare. Atunci când copilul este înconjurat de o mulțime de persoane care au grijă de el, acesta nu își poate dezvolta un atașament securizant deoarece fluxul de persoane este prea mare. În același timp, copilul nu este capabil să-și exprime aceeași varietate de emoții (față de fiecare persoană), la fel cum ar face un copil care este îngrijit de un număr mic de persoane.
Unii părinți consideră că este problematic dacă copilul denotă o preferință emoțională pentru familie, însă cercetătorii afirmă că acest lucru este sănătos și chiar dezirabil.
Scăderea anxietății la copii
Cea mai bună cale de a scădea anxietatea unui copil este aceea de a-l feri / face să evite lucrurile / situațiile de care îi este frică – MIT
Nici un părinte nu își dorește să își vadă copilul suferind. Cu toate acestea, cea mai bună cale de a ajuta un copil să-și depășească anxietatea nu este eliminarea stresorilor din mediu. În acest caz, într-adevăr, copilul se va simți bine, dar pentru o scurtă perioadă de timp. Până când se va întâlni din nou cu factorul producător de stres. Iar acest lucru, evitarea, îi va menține anxietatea pe termen lung.
Cheia este să fie ajutat să-și tolereze anxietatea și să funcționeze cât de bine poate atunci când simte că îi este frică de ceva. Să îi fie normalizate emoțiile și să fie făcut să înțeleagă că nu este o tragedie să îi fie frică de un anumit lucru. Reîntâlnindu-se cu acel stimul, copilul va începe să-l accepte, să-și accepte frica. În timp, anxietatea va scădea.
Părinții au un rol foarte important. Chiar dacă tendința este aceea de a feri copilul de stimulul de care se teme, expunerea la acest (în funcție de vârsta copilului, desigur) este soluția cea mai bună pentru a tolera anxietatea. Dezvoltarea emoțională la copii va fi sănătoasă și va construi un adult sănătos emoțional, care va știi să-și accepte și să-și tolereze temerile.
Probleme emoționale severe
Udatul patului este semnul unor probleme emoționale severe – MIT
Udatul patului este o experiență care cauzează mult distres atât pentru părinți, cât și pentru copii. S-a studiat foarte mult acest mit. Unele studii susțin că nu există nici o legătură cu probleme emoționale, alte studii susțin legătura cu unele probleme de internalizare și externalizare precum deficitul de atenție sau un nivel ușor mai scăzut al stimei de sine.
Cu toate acestea studiile s-au bazat mult pe declarațiile părinților, pe unele chestionare completate de aceștia. De aceea nu se poate spune cu exactitate care sunt problemele cu care este relaționat udatul patului. Una dintre ipoteze ar mai fi că acei copii pot avea simptome de anxietate. Însă, din nou, acest lucru a reieșit din declarațiile părinților.
Sunt mult mai multe studiile care nu au descoperit diferențe între copiii care prezintă enurezis și cei fără. Nici în ceea ce privește deficitul de atenție sau alte probleme emoționale. Acest deficit se poate corecta prin psihoterapie, lucru care poate preveni orice problemă emoțională s-ar putea dezvolta din cauza lui. Astfel poate beneficia de o dezvoltarea emoțională la copii pe care și-o dorește orice părinte.
Și băieții plâng câteodată
Băieții nu trebuie să plângă – MIT
Ba da. Băieții pot plânge și ei. Încurajarea băieților să-și suprime emoțiile și să fie „tari” poate avea consecințe devastatoare pentru sănătatea lor mentală și emoțională în viața de adult. Cuvinte precum „Băieții mari nu plâng.” sau „Fii bărbat.” provoacă daune emoționale severe și le afectează grandios imaginea și stima de sine.
Potrivit cercetătorilor, primul pas în dezvoltarea emoțională sănătoasă a copiilor implică faptul că fetele și băieții trebui să învețe să își accepte emoțiile. Fie ele negative sau pozitive. Al doilea pas este acela de a îi învăța pe copii cum să-și exprime constructiv emoțiile.
Plânsul este o exprimare mai mult decât sănătoasă a emoțiilor precum tristețea sau dezamăgirea. Dacă băieților li se spune să nu plângă, aceștia riscă să suprime aceste emoții până la momentul în care nu le vor mai arăta deloc. Astfel, băieții ajung să se deconecteze de acestea. Ei vor înțelege mesajul că nu este deloc bine să simtă acele emoții. În timp, acest lucru va avea un impact negativ asupra abilităților lor de a gestiona aceste emoții. Și, de asemenea, îi va împiedica să formeze relații deschise și oneste ca adulți.
Până la urmă nu apare menționat niciunde că exprimarea emoțiilor este un concept feminin. Acesta este un concept uman.
Concluzionând, se poate spune că dezvoltarea emoțională la copii este un domeniu complex. Însă complexitatea acestuia, și faptul că nu este în întregime cercetat, aduce cu sine anumite informații eronate. Acestea sunt transmise din generație în generație și astfel ajung să fie crezute de o mare parte dintre oameni. Pentru dezvoltarea emoțională sănătoasă a copilului este bine ca fiecare să cerceteze. Să fie sceptic la ceea ce aude, la ceea ce știe, să culeagă informațiile corecte și să se comporte în consecință. Numai așa un copil se va dezvolta sănătos din punct de vedere emoțional.
