cele mai creative experimente pentru copii

Top 16 cele mai creative experimente pentru copii

Cine nu a făcut vreodată experimente pentru copii? Fie că suntem adulți, fie că suntem copii, experimentele mereu trezesc fascinație și interes. Într-un articol anterior scriam despre cât de important este să încurajezi creativitatea la copii și cum puteți s-o faceți, și nu putem nega faptul că un mod sigur de a le dezvolta copiilor această aptitudine este să-i lăsați să facă experimente pentru copii, prin care vor descoperi lumea științei.

În acest articol vă prezentăm câteva experimente pe care le puteți face împreună cu copiii, să-i învățați cum lucrează unele lucruri sau să-i lăsați pe ei să descopere lumea științei.

Lava lamp

Lava lamp

Primul pe lista cu experimente pentru copii este lava lamp, pentru care veți avea nevoie de o sticlă cu un volum de cel puțin 0.5 litri, apă și colorant alimentar. Umpleți ¾ din sticlă cu ulei vegetal, iar în sfertul rămas turnați apă și adăugați aproximativ 10 picături de colorant alimentar. Adăugați apoi la soluția rezultată sare sau o pastilă de aspirină. Veți observa cum picăturile de ulei plutesc în sus. Dacă procesul încetează, mai adăugați sare sau încă o pastilă de aspirină.

Pentru un plus de magie, puteți să puneți sticla deasupra unei surse de lumina (spre exemplu: lanternă).

Uleiul și apa nu se omogenizează niciodată, astfel, atunci când sunt agitate, moleculele de apă și cele de ulei alunecă între ele, formând bule.

Curcubeu

Curcubeu

Veți avea nevoie de un recipient, apă, o lanternă, o oglindă și o coală albă de hârtie. Turnați apă în recipient și puneți o oglindă pe fund. Orientați lumina lanternei către oglindă. Lumina reflectată trebuie prinsă pe hârtie, unde ar trebui să apară un curcubeu.

O rază de lumină este formată din mai multe culori. Atunci când trece prin apă, aceasta se descompune în părțile sale componente – sub forma unui curcubeu.

Vulcan

Vulcan

Pentru a face un vulcan în propria locuință, veți avea nevoie de o tavă, nisip/argilă, o sticlă de plastic, colorant alimentar roșu, bicarbonat și oțet. Modelați din nisip sau din argila un vulcan în jurul sticlei de plastic – pentru anturaj. Pentru a provoca erupția, turnați două linguri de bicarbonat în sticlă, un sfert de cană de apă caldă, puțin colorant alimentar și un sfert de cană de oțet.

Când bicarbonatul și oțetul ajung în contact, începe o reacție de neutralizare prin eliminarea dioxidului de carbon, astfel bulele de gaz împing conținutul și se formează spuma. Pentru o priveliște mai impresionantă, puteți adăuga un pic de detergent pentru vase, ceea ce va face spuma mai densă.

Cristale acasă

Cristale acasă

Ca să faceți acest experiment, aveți nevoie de sare, apă și sârmă. Pentru a obține cristale, pregătiți o soluție suprasaturată de sare, în care sarea nu se dizolvă atunci când se adaugă o nouă porție. Trebuie să păstrați soluția caldă. Ca procesul să fie mai rapid, este de dorit ca apa să fie distilată. Când soluția este gata, trebuie turnată într-un recipient nou pentru a strecura sedimentul din ea. Introduceți un fir de sârmă în soluție și puneți-o într-un loc cald, astfel încât lichidul să se răcească încet.

În câteva zile, pe sârmă vor crește cristale frumoase de sare. Odată cu răcirea apei, solubilitatea sării scade și aceasta începe să se precipite și să se așeze pe pereții vasului și pe sârmă.

După dorință puteți să adăugați în apă colorant alimentar. Așa veți obține cristale colorate.

Moneda „dansatoare”

Moneda „dansatoare"

Aveți nevoie de o sticlă, apă și o monedă, cu care puteți acoperi gâtul sticlei. Puneți sticla la congelator timp de câteva minute. Umeziți o monedă cu apă și acoperiți sticla scoasă din congelator. După câteva secunde, moneda va începe să sară și, lovind gâtul sticlei, va scoate sunete. Aerul din sticlă, datorită frigului, s-a comprimat și ocupă un volum mai mic, iar odată cu încălzirea, acesta se dilată și împinge moneda, astfel, făcând-o să „danseze”.

Camera întunecată sau camera obscura

Camera întunecată sau camera obscura

Acesta este cu siguranță unul dintre cele mai impresionante experimente pentru copii. Vei avea nevoie de carton gros, bandă adezivă (pentru fixarea cartonului), o cameră luminoasă și o zi însorită. Acoperiți geamul cu carton, în centru faceți o gaură (pentru o cameră de 3 metri geam-perete, gaura ar trebui să fie de aproximativ 7-8 mm). Când ochii se vor obișnui cu întunericul, pe pereții camerei veți observa proiectată priveliștea inversată de peste geam.

Cerneala invizibilă

Cerneala invizibilă

După acest experiment, copilul sigur va vrea să scrie o scrisoare secretă. Experimentu este foarte simplu. Înmuiați o perie în lapte sau suc de lămâie și scrieți ceva pe o coală de hârtie, lăsați să se usuce, ca hârtia să arate curată, apoi încălziți foaia cu un fier de călcat, o lumânare sau orice altă sursă de căldură și urmăriți cum începe să apară scrisul.

Laptele magic

Laptele magic

Pentru copii, acest experiment va fi unul impresionant și fascinant. Veți avea nevoie de lapte, o farfurie, coloranți alimentari, bețișoare de bumbac și detergent de vase. Turnați laptele în farfurie, astfel încât să acopere complet fundul acesteia. Lăsați-l să se limpezească, apoi adăugați câte o picătură de coloranți alimentari. Pregătiți detergentul de vase într-un bol, adăugând o cantitate mică de apă, și amestecați cu capătul unui bețișor de bumbac, apoi introduceți bețișorul în laptele cu coloranți. Coloranții alimentari vor începe să se rotească în jurul bețișorului de bumbac.

Lichidul non-newtonian

Lichidul non-newtonian

Ca să obțineți lichidul non-newtonian aveți nevoie doar de amidon și apă, pe care să le amestecați între ele în raport de 1:2. Aceasta este o substanță care se comportă ca un lichid la atingerea ușoară, iar atunci când atingerea este dură, prezintă proprietățile unui corp solid. În natură, un astfel de comportament au nisipurile mișcătoare.  Veți vedea cum, cu la atingerea dură , amestecul va rezista iar, la o atingere mai blândă, acesta se va amesteca.

Explicația acestui experiment constă în faptul că moleculele de amidon, datorită apei se umflă și formează legături între ele. Atunci când se acționează dur asupra lor, legăturile se comportă precum o spirală și nu se rup, iar atunci când acțiunea asupra lor este ușoară, legăturile dintre moleculele se îndepărtează una de cealaltă, iar legăturile se rup. Aici puteți vedea cum se comportă lichidul non-newtonian.

Cu siguranță copilului îi va plăcea acest experiment. De asemenea, acesta este o metodă excelentă de a-i explica modul cum funcționează diferite molecule.

Creioane în pungă cu apă

Creioane în pungă cu apă

Turnați apa într-o pungă de polietilenă până la jumătate. Străpungeți punga cu un creion printr-o mișcare bruscă. Veți observa că punga nu lasă apa să curgă. Acest lucru se datorează faptului că atunci când polietilena se rupe, moleculele sale sunt atrase mai aproape una de alta. În cazul nostru, polietilena este atrasă în jurul creioanelor.

Gheață instant

Gheață instant

Timp de o oră și jumătate, puneți orizontal o sticlă cu apă simplă în congelator, apoi scoateți-o cu grijă din frigider, agitați-o sau așezați-o pe masă cu o mișcare rapidă. Apa răcită se va transforma instantaneu în gheață. Aceasta se întâmplă din cauza că la început, apa nu avea un centru de cristalizare, însă, după agitare, cristalele de gheață se combină între ele, iar apa îngheață instantaneu. Aici aveți un video impresionant cu acest experiment.

Balonul care se umflă singur

Balonul care se umflă singur

Ca să obțineți un balon ce se umflă singur, aveți nevoie de o sticlă, un balon, bicarbonat și oţet. Adăugați 3-4 lingurițe de bicarbonat în balon. Pentru comoditate, puteți folosi o pâlnie. Turnați o cantitate mică de oțet în sticlă și îmbrăcați cu grijă balonul pe gâtul sticlei, astfel încât bicarbonatul să nu se verse în sticlă. După ce ați îmbrăcat balonul, ridicați-l vertical, astfel încât bicarbonatul să se verse în sticlă.

Oțetul, combinat cu bicarbonat, va face spumă și va emite dioxid de carbon, care la va umfla balonul. În câteva secunde balonul va fi umflat, doar aveți grijă să-l țineți, de altfel va zbura. Copilul va fi impresionat de felul cu balonul se umflă singur.

Rachetă dintr-un plic de ceai

Rachetă dintr-un plic de ceai

Tot de ce aveți nevoie pentru acest experiment este un plic de ceai și o brichetă (sau chibrit). Deschideți plicul de ceai din ambele părți și răsturnați frunzele de ceai din ea. Așezați plicul gol, astfel încât acesta să rămână drept și aprindeți un colț al plicului. Aerul cald va ridica plicul de ceai, asemeni unei rachete. Puteți fi absolut siguri că acest experiment va surprinde orice copil.

Atenție!!! Nu lăsați copilul să aprindă plicul!

Oul în sticlă

Oul în sticlă

Un experiment sigur și foarte simplu, dar destul de spectaculos care completează lista cu experimente pentru copii este să introduceți un ou în sticlă, fără a-l forța. Primul pas este să fierbeți oului și să-l curățați de coajă și apoi există două opțiuni pe care să le alegeți. Prima este să turnați apă fierbinte într-o sticlă, să puneți oul deasupra, apoi să puneți sticla în apă cu gheață sau doar așteptați până când apa se va răcit. A doua opțiune este să aruncați o hârtie aprinsă în sticlă și să puneți un ou deasupra.

Când aerul sau apa din interiorul sticlei se va răci, aerul va începe să se comprime, iar oul va fi atras în interiorul sticlei.

Atenție!!! Nu lăsați copilul să toarne apa fierbinte sau să dea foc hârtiei.

Tornado în sticlă

Tornado în sticlă

Pentru acest experiment, veți avea nevoie de câteva ingrediente simple: o sticlă, apă, colorant alimentar și detergent de vase. Turnați apa în sticlă, adăugați detergent pentru vase și câteva picături de colorant alimentar. Închideți bine capacul și începeți să rotiți sticla printr-o mișcare circulară cât mai repede posibil până se formează o tornadă. Dacă sunt prea multe bule, puteți adăuga puțin oțet.

Electromotor

Electromotor

Fizica este o știință complicată, dar interesantă, care oferă posibilitatea de a face o mulțime de experimente pentru copii.

Cum să ajuți un copil să înțeleagă puterea magneților? Încercați să faceți un motor electric. Pentru acest experiment, veți avea nevoie de o baterie de tip AA, un magnet și un fir de cupru.

Puneți magnetul la polul negativ al bateriei, astfel încât aceasta să stea vertical pe el, apoi îndoaie firul de cupru pentru a obține o formă de fluture sau inimă. De asemenea, puteți face o mică adâncitură la polul pozitiv al bateriei, astfel încât firul de cupru să rămână constant fixat pe baterie. Pozițonați construcția de cupru pe baterie, astfel încât capetele libere ale acesteia să atingă ușor magnetul.

Veți obțineți un motor unipolar sau un motor care se auto-susține și utilizează câmpuri magnetice opuse. Aici aveți o demonstrație cum lucrează un motor unipolar.

În copilărie toți suntem impresionați de orice experimente, care par a fi magie. Multe experimente pentru copii sunt un mod sigur de a explica științific copiilor cum funcționează lucrurile în natură, de a le stârni curiozitatea micilor „cercetători” și de a-i motiva să descopere lumea științei. Multe dintre aceste experimente pentru copii pot fi făcute chiar de ei înșiși, fără ajutorul părinților, ceea ce le va permite să se simtă speciali și mult mai impresionați.