Orice părinte își dorește ca copilul său să posede calități cu care să se poată mândri. Una dintre aceste calități este generozitatea, calitate care trebuie a fi însușită permanent și de la o vîrstă fragedă. De ce este necesar ca copilul nostru să posede această calitate, și care sunt modalitățile prin care o poate însuși, vom analiza în articolul respectiv.
De ce este necesar ca copilul nostru să fie generos?
Generozitatea este acea calitate umană care se manifestă prin obișnuința de a dărui diferite bunuri, mijloace bănești, hrană, medicamente fără a primi ceva în schimb. De asemenea generozitatea nu se manifestă doar prin a dărui un bun material, ci și prin a oferi o mână de ajutor sau chiar un sfat, o îmbrățișare unei persoane triste și neajutorate.
Deşi generozitatea este asociată istoric cu statutul social nobiliar al elitelor, ea nu are la bază doar statutul social şi capacitatea economică a cuiva, ci mai exact intenţia curată a inimii de a dărui spre binele altora.
Specialiștii în economie comportamentală numesc această calitate prin termenul de “strălucire caldă”. Aceștea explică că generozitatea manifestată față de semeni ne face mai fericiți și simplul angajament de a face fapte bune declanșează la nivelul creierului o serie de schimbări.
Generozitatea este atuul unui omul care investește emoție atunci când dăruiește ceva și nu are sentimentul că trebuie să obțină un beneficiu pentru binele făcut. Iată de ce este important ca copilul să cunoască definiția acestui termen. Este foarte important ca copilul să înțeleagă că o faptă bună nu aduce după ea un premiu. Din momentul în care copilul va înțelege acest fapt nu se va simți neprețuit sau supărat atunci când nu va primi laude sau admirație pentru fapta săvîrșită. Deci, cum îl facem pe copil să îmbrațișeze generozitatea fără să aștepte ceva în schimb.
Oferă-i copilului un model de comportament moral.
Copii învață valorile morale privind adulții din preajma lor. Este deja dovedit științific faptul că dăruind îți crești respectul și încrederea în propria persoană. Prin participarea efectivă la acțiuni de caritate, copiii înțeleg că au puterea de a face lucruri frumoase și pozitive. Părinții care își încurajează copiii sa practice generozitatea și participă alături de ei la astfel de acțiuni filantropice reușesc nu doar să dezvolte o strânsă relație de prietenie alături de copiii lor, dar și să câștige respectul și stima copiilor lor.
Extinde sfera de preocupări a copilului.
Copiilor le pasă de binele familiei și a prietenilor lor. Pentru a-l ajuta pe copil să aplice generozitatea este necesar ca să i se atragă atenția asupra mai multor categorii de persoane, precum: colegi de școală, bătrâni, oameni cu condiții de viață mai dificile, persoane bolnave sau cu abilități speciale, etc. Sensibilizează-l față de problemele pe care le întâmpină unele grupuri vulnerabile, încurajează-l și participă alături de el în activități de voluntariat.
Du-ți copilul în vizită la bunici.
Vizita la bunici îl va sensibiliza pe copil față de nevoile bătrânilor, iar iubirea pe care o va primi din partea bunicilor îl va face să se simtă apreciat. De asemenea, poți cumpăra un cadou, poți lua niște flori din grădină și lasă-l pe copil să fie cel care le va dărui.
Realizează manual mici decorațiuni împreună cu copilul.
Nu este nevoie de ustensile costisitoare pentru a face împreună cu copilul mici cadouri pentru persoanele apropiate. Hârtie, puțin lipici, ață sau sclipici și împreună puteți da viață unor adevărate opere de artă. Încurajează-ți copilul să dăruiască decorațiunile mânuite celor pe care îi iubește și la scurt timp veți fi răsfățat cu mici semne de iubire din partea copilului dumneavoastră.
Încurajează-l să dăruiască și altora din ce are el.
Dă-i copilului o sumă decentă de bani și lasă-l să cumpere ceva pentru membrii familiei. Este foarte important ca copilul să fie lăsat să aleagă singur cadourile. Îndrumă-l să înțeleagă ce sumă de bani are și să aprecieze prețul obiectelor. Explică-i că banii pe care îi are la dispoziție sunt pentru cadourile celor dragi, nu doar pentru el. Probabil că pentru început îi va fi greu să accepte faptul că ar trebui să renunțe la jucăria atrăgătoare de pe raft pentru altele mai mici care urmează să le dăruiască familiei sale, dar cuvintele calde și iubirea familiei îl vor sensibiliza și îl vor face fericit.
Învață-l pe copil să gândească independent.
De cele mai multe ori oamenii se comportă imoral fiind influențați de cei din jur. Copiii refuză uneori să acționeze diferit față de colegii de clasă, prieteni, societate de teama de a fi respinși. Explică-i copilului că a gândi diferit și a acționa diferit și corect este bine și necesar atât pentru binele său cât și pentru binele societății. Ajută-l să înțeleagă că acționând corect poate influența și pe alții să devină ca el.
Oferă copilului ocazia să fie generos și recunoscător.
Studiile arată că oamenii care sunt recunoscători sunt mai dispuși să ajute, să fie generoși, să manifeste compasiune și să ierte. Pentru a crește nivelul gratitudinii la copilul tău recompensează-l cu multă iubire și mici daruri care îl vor face să înțeleagă emoțiile pe care le are o persoană atunci când primește un cadou. În acest caz puteți folosi drept modalitate de disciplinare “Întărire pozitivă pe bază de recompensă”.
Încurajează-l pe copil să se joace cu copiii din familiile cu mai puține posibilități.
Permite-i copilului să împartă jucăriile sale cu copiii din familiile cu mai puține posibilități, ba chiar încurajează-l să le facă cadou. De asemenea, arată-i copilului că poate dărui hăinuțele care i-au rămas mici. Astfel, copilul va crește o persoană tolerantă și solidară.
Citește-i copilului tău povești despre cum generozitatea ajută oameni.
Istorioarele și poveștile pentru copii au un rol educativ major. Copii pot învăța o mulțime de calități din aceste cărți: curajul, onestitatea, generozitatea, prietenia, iubirea, compasiunea, bunătatea, etc. Citiți copilului dumneavoastră povești și încercați să intrați în rol, salvați alături de el lumea și faceți împreună multe fapte bune.
Învață copilul să respecte și să îngrijească mediul înconjurător.
Este foarte important să i se explice copilului importanța mediului înconjurător și cum generozitatea acestuia poate avea un impact major. Copilul trebuie să înțeleagă că orice viețuitoare are dreptul la viață, și că acestea ocupă un loc important în circuitul biologic. Copiii trebuie învățați să respecte măsurile și acțiunile aplicate cu scopul de a menține condițiile naturale de mediu. Protecția mediului intră în responsabilitatea fiecărei persoane. Plantați arbori împreună cu copilul dumneavoastră, salvați și hrăniți viețuitoarele care au nevoie de ajutor, curățați mediul de deșeuri și astfel copilul va deveni generos față de mediul înconjurător.