Canale cu cântece pentru copii

Muzica face parte din viața noastră, încă dinainte să ne naștem. Copii sunt atrași de muzică și curioși la auzul sunetelor, astfel încât expunerea timpurie la cântece pentru copii, la muzică, ajută la dezvoltarea lor armonioasă. E demonstrat științific că beneficiile muzicii în viața copiilor sunt nenumărate. E dovedit științific că limbajul însoțit de mișcare este asimilat mult mai bine de către creierul uman, încât copiii pot învăța mult mai bine anumite informații prin muzică și mișcare. Muzica ajută la dezvoltarea limbajului, la dezvoltarea creierului și a inteligenței, la abilitățile de coordonare și orientare în spațiu, la dezvoltarea creativității și a încrederii în sine și am povestit mai multe despre asta în articolul de aici.

Pentru a fi de ajutor în momentele în care doriți să faceți o activitate ce implică muzica, mai jos am făcut un top 10 canale cu cântece pentru copii pe YouTube, atât în limba română, cât și în limba engleză și germană:

1. Super Simple Songs – Kids Songs

Cântecele pentru copii de pe acest canal YouTube sunt potrivite pentru toate vârstele, de la cei foarte mici până la cei mai mari care vor să învețe limba engleză într-un mod distractiv. Animațiile sunt foarte bine realizate și cuprind o serie întreagă de cântece cunoscute, dar și versuri care să stârnească curiozitatea pentru a învăța lucruri noi.

Cântecele de aici pot fi o modalitate excelentă de a cunoaște noi personaje și de a dezvolta imaginația copiilor. Precum și numele subliniează, ele sunt simple, scurte și pot fi învățate foarte ușor de către cei mici.

2. Mother Goose Club

Acest canal de cântece pentru copii pe YouTube își propune să promoveze învățarea cu bucurie. Conținutul este dezvoltat pe baza unui curriculum, pentru a ajuta la dezvoltarea abilităților de literație. Sona și Harry Jho au început să creeze cântece pentru copii, deoarece își doreau un conținut de calitate și potrivit vârstei copiilor.

Animațiile sunt simple și atractive, iar cântecele pentru copii pot dura între un minut și peste o oră. De la învățarea alfabetului, la exersarea sunetelor din limba engleză până la cum să faci o pizza pe pași de dans, Mother Goose Club oferă o varietate de cântece pentru copii și povești educative.

3. LooLoo Kids- Nursery Rhymes and Children’s songs

Cântecele pentru copii pe acest canal de YouTube sunt simple, ușor de urmărit și cu pași de dans prin care copiii își exersa coordonarea. Conținutul acestor cântece este creat de o echipă de peste 100 de profesioniști, care își doresc să vină în sprijinul copiilor care vor să învețe limba engleză mai ușor și într-un mod distractiv.

Aventurile muzicale cu Jonny&Prietenii sunt grozave pentru cei mai mici, colecția de povești magice e o introducere în lumea poveștilor clasice prin muzică, iar Lea și Pop sunt două personaje care se aventurează în a face tot posibilul pentru a deveni artiști.

4. Dave and Ava

Personajele care însoțesc fiecare cântec pe canalul de YouTube cu același nume sunt absolut adorabile. Un băiețel și o fetiță, alături de care copii se pot aventura pentru a învăța să numere, alfabetul și multe altele.

Cântecele de aici au o durată medie de 40 de minute, dar sunt și unele scurte, astfel încât în funcție de scopul activității, copiii se pot bucura de un timp animat.

5. Jack Hartmann Kids Music Chanel

Autorul acestui canal de cântece pentru copii pe YouTube a creat peste 45 de albume, cu cântece educative pentru copii. Cântecele lui se bazează pe un curriculum care ține cont de studiile privind creierul uman. El are filmulețe care abordează problemele cu care oamenii se confruntă în ziua de astăzi, iar entuziasmul prin care transmite mesaje educative este molipsitor.

Un lucru prin care se deosebește acel canal YouTube pentru copii este varietatea stilurilor de muzică. De la Hip-Hop, muzică country până la rock și muzică latino, Jack încearcă să transmită informații utile copiilor într-un mod care să îi ajute.

6. Disney Sing-Alongs

Aceasta este o colecție de cântece pentru copii ale celor mai urmărite filme Disney. Fiecare copil are cel puțin un personaj Disney preferat, astfel încât poate conecta foarte ușor informația din cântece cu povestea știută. Studiile arată că pe măsură ce interesul față de un anumit lucru este mai mare, cu atât mai ușor va fi pentru creier să creeze noi sinapse.

Cântecele de aici pot fi o metodă grozavă de a învăța versuri și cuvinte mai complexe, iar mai mult decât atât, poveștile pot fi un instrument prin care ei să învețe despre prietenie, dificultăți și alte teme întâlnite în viața de zi cu zi.

7. Lichterkinder

Cântecele pentru copii de aici invită la dans și mișcare. Ele sunt cântate de către copii și pentru copii. Selecția acestor cântece a fost realizată de către o echipă de profesori de grădiniță, iar rezultatul este o combinație dintre cele mai populare cântece pentru copii și titluri complet noi.

Ele pot fi o modalitate perfectă pentru a învăța și exersa limba germană. Versurile sunt însoțite de dansul copiilor, ceea ce ajută la procesul de învățare a limbii. Totodată, mișcările și versurile sunt repetitive, astfel încât pot fi memorate mai ușor.

8. Kinderlieder zum Mitsingen und Bewegen

Pe acest canal vei putea găsi o varietate de cântece pentru copii în limba germană ce pot fi ascultate acasă, urmărite la o petrecere sau oricând copiii au nevoie de mișcare. Cântecele pentru copii cuprind o selecție de ,,cele mai bune 30 de cântece”, atent selectate pentru a fi un reper în primii ani de viață a copilului.

Vocile plăcute și vesele ale cântărețelor vor atrage cu siguranță atenția copiilor. Vă puteți inspira în crearea unor costume sau a cadrului poveștii și împreună cu copii să învățați versuri noi și povești de pe alte meleaguri.

9. PufPuf – Cântece pentru copii

Cântecele pentru copii de aici sunt în limba română și sunt realizate cu ajutorul unor animăluțe pufoase, care cu siguranță vor fi îndrăgite de copii. Printre ele sunt cântece foarte cunoscute, dar și cântece care au fost traduse din limba engleză și adaptate în limba română.

Unele dintre personaje se regăsesc și în canalul celor de la LooLoo Kids, astfel încât copiii vor putea asculta mai multe versiuni ale aceluiași cântec, dar în limbi diferite.

10. Tzitzi-Poc

Tzitzi-Poc sunt la început de drum, iar aici veți găsi câteva cântece pentru copii și povești despre cine sunt ei. Ele sunt două personaje care doresc ca prin poveștile și cântecele lor să învețe copiii să se împrietenească cu emoțiile pe care le au, astfel încât merită să urmăriți activitatea lor.